murmurător, ~oare a [At: F (1869), 390 / V: (nob) ~ratoriu / Pl: ~i, ~oare / E: murmura + -tor] 1 (D. ape, vânt sau alte elemente ale naturii) Care produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: susurător, șopotitor,(înv) murmuitor¹ (1), (rar) murmurând, (nob) murmos. 2 (Nob; d. oameni) Care vorbește în șoaptă.