MURMUITOR¹, -OARE adj. (Învechit) Care murmuie¹ (1) ; murmurător (1). Orice rîu murmuitor Ș-orice fluier de păstor M-adormea cu desfătare. MUREȘAN U, P. 13/15. ♦ P. a n a l. Plin de murmur (1), de zumzet. Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I, 85. – Pl.: murmuitori, -oare. – Murmui¹ + suf. -tor.