MURIND, -Ă adj., s. m. și f. (Învechit) 1. Adj. Care se află pe moarte, care nu mai are mult de trăit; care e specific muribundului, de muribund, li pare că cunoaște glasul acela care să arată murind. BELDIMAN, N. P. I, 190/1. În cătarea lui murindă natura a adunat, Ah ! un haracter prea mare, semne ce m-au sfîșiat. HELIADE, O. I, 450. Chemă la dînsa pe domnitor și-i zisă cu limbă murindă că . . . i-au ascuns un secret. ASACHI, S. L. II, 119. C-o murindă mînă Fierul care le scapă cu furie strîngînd. ALEXANDRESCU, O. I, 117. Dasupra. . . licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei vergine murinde. EMINESCU, G. P. 24. Lebădă murindă. DR. IX, 269. ◊ F i g. Lumina murindă a unei lampe ar fi înflăcărat pe Xenocrat. NEGRUZZI, S. I, 17. Și lasă pe oglindă-i abia a mai luci Făcliile murinde. BOLLIAC, O. 73. Numai vîrful Hlincei și Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. GANE, N. I, 5. Auzi în suflet cîntînd ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde,. MACEDONSKI, O.I, 108. Lumina acea murindă a soarelui ce sfințește pare acum inundarea sfioasă a răsăritului. SĂM. VI, 470. 2. S. m. și f. Muribund. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cît de frumos ! HELIADE, O. I, 104. Mulți zic muritor în loc de murind și este mare deosebire de la una pînă la alta. CR (1832), 345²/42. Răcnetul murindului trezi pe sărmanul Negrită din leșinul în care căzusă. ASACHI, S. L. II, 67, cf. 51. Se duce împărtășania la un murind acasă. CODRU-DRĂGĂȘANU, C. 76. Nu videai decît bolnavi și murinzi pe prispele caselor. NEGRUZZI, S. I, 291. Afară era un timp posomorit și gemător, ca gîndirile murinzilor. EMINESCU, G. P. 33, cf. 96, 143. Voi să dea drumul murindului și să se ridice în picioare. CARAGIALE, O. I, 172. [Valea] răsuna . . . de . . . vaietele murinzilor. MACEDONSKI, O. IV, 48. – Pl.: murinzi, -de. – V. muri¹.