MURGUȚ, -Ă, murguți, -e, adj. (Mai ales în poezia populară) Diminutiv al lui murg². Drăguță mierluță, Pasere murguță, Acuma poți cînta. ȚICHINDEAL, F. 238. ♦ (Substantivat) Murguleț. Murgule, murguțul meu, Datu-mi-te-a taică-tău Ca să-mi fii de ajutor La nevoie și la zor, Să te-ntreci cu șoimii-n zbor. ANT. LIT. POP. I 293. Cosicioara că-și smulgea Și murguțul blăstăma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 498. Tu, murguțule-n putere, Du-mă iute ca un zmeu. ALECSANDRI, P. P. 49.