MURGI¹ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Învechit și regional) A se întuneca, a se însera, a amurgi. Cf. ANON. CAR. Murgește de noapte și ei nu mai sosesc. GT (1839), 6¹/41. O rupt a murgi. ALR I 1 491/18. ♦ T r a n z. (Învechit, rar; cu complementul „ochii”) A orbi. Se murgească-l ochii a nu vedea. PSALT. HUR. 58^v/19. 2. (Rar) A se ivi zorile, a se lumina de ziuă. Cf. POLIZU, ALEXI, W. 3. F i g. (Rar) A se ivi în depărtare, a apărea la orizont. Alții la hotar murgesc. BOLINTINEANU, ap. ȘĂINEANU, D. U. – Prez. ind. pers. 3: murgește. – V. murg¹.