MURG¹ s. n. 1. (Învechit și popular; de obicei determinat prin „serii”, „de seară”, „de înserare” și precedat de prep. „în”„, ”din„” etc.) Amurg. Îndată au purces în murgul serii. IST. Ț. R. 128. Era în murgul serii și soarele sfințise. HELIADE, O. I, 188. Muncesc. . . de cum se face ziuă până în murgul sării. GORJAN, H. I, 16/3. Duminecă. . . în murgul serii năpădește peste avanguardia vrăjmașului. BĂLCESCU, M. V. 60. Eu viu fără sfială în murg de înserare. BOLLIAC, O. 82. Murgul serei începe a se destinde treptat peste pustii. ODOBESCU, S. III, 17. Plecat în murgul serii, să vii-ndărăt pe lună ! MACEDONSKI, O. II, 40, cf. MARIAN, S. R. I, 108. Din murgul serii și pînă la cîntatul cucoșilor. H IV 92, cf. I 194, II 122. Și vînară Pînă înspre murg de seară. TEODORESCU, P. P. 177. În murgul serii fata. . . vede înainte-i o păsărică foarte frumoasă. POPESCU, B. III, 118, cf. PĂSCULESCU, L. P. 118. Cîn îm fu șî murg d'e sară Zos pă pom să d-alinară. DENSUSIANU, Ț. H. 128. Sară-i sară, murgu-i noapti Șî la mîndră n-oi străbati. ARH. FOLK. V, 145. ◊ (Regional) (În) capul murgului sau cap de murg = (la) începutul înserării. Cf. H XVIII 142, CIAUȘANU, GL., MAT. DIALECT. I, 231. 2. (Rar) Zori de zi. Murgul zilei. POLIZU, cf. PONBRIANT, D. Murgul dimineții. COSTINESCU. În murgul zorilor o șiră de scînteie încununa a sa creastă. ODOBESCU, S. I, 157. – Etimologia necunoscută. Cf. m u r g².