MURDAR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. (în opoziție cu curat) Plin de pete, acoperit de praf, de murdării sau de gunoi; nespălat, impur, întinat. Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare. ISPIRESCU, L. 40. Înaintea patului, o masă murdară. EMINESCU, N. 38. În scunda tavernă mohorîtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare. stătea posomorită, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită. id. o. i 56. ♦ (Despre ființe) Care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă sau despre lumină) Lipsit de limpezime, de claritate; tulbure. De prin crîșme... pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară. EMINESCU, N. 34. 2. Fig. (Despre acțiuni omenești) Josnic, mîrșav, degradant; (despre oameni) care comite acțiuni urîte. Acuma vezi și tu cît e de murdar și de nevrednic de iubirea ta. REBREANU, I. 113. Dumneata sugi sîngele poporului. – Murdar! CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen. Și începu să-i spuie vorbe murdare și s-o înjure, cu patimă. DUMITRIU, P. F. 37.