MUNICIPALITATE s. f. 1. Administrație a unui municipiu (2); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele reprezentînd aceste organe; p. e x t. oraș municipal; municipiu (2). Luminăția uliților. . . care în Iași s-au și pus în lucrare de către munițipalitate. AR (1832), 44¹/23. Căpit. Guriță, polițmaistru municipalității. CALENDAR (1851), XI/26. Municipalitaua capitaliei. ib. XII/1. Dacă într-o municipalitate ca Brașovul se pot întîmpla crudelități de acelea, de comunele mai mici și rurali va fi vai și amar. BARIȚIU, P. A. II, 89. Municipalitatea (comuna cetâțeanâ) voia să ridice edificiul din averea sa. id. ib. III, 14. Municipalitatea capitalei să se însărcineze cu facerea acestor reparațiuni. MAIORESCU, D. I, 278. Adresa ministrului de interne. . . mă întărește de membru al municipalității. LĂCUSTEANU, A. 273. Afară de aceste taxe, eforiile sau municipalitățile diferitelor orașe mai percepeau alte taxe. N. A. BOGDAN, C. M. 135. Autoritatea municipalităților a trecut treptat în mîinile unui tribunal și consiliu administrativ. OȚETEA, R. 147. După ce avea să treacă pe subt arc, Soleiman avea să fie salutat de municipalitate, care trebuia să-i înfățișeze pe o pernă cheile, simboluri ale orașului. CAMIL PETRESCU, O. III, 71. 2. (Rar) Sistem de conducere și de administrare a unui municipiu (3). Originea acestor adunări izvorăște din municipalitățile romane. BĂLCESCU, M. V. 9. – Pl.: municipalități. - Și: (învechit) municipalita, munițipalitate s. f. – Din fr. municipalité. – Munițipalitate < germ. Munizipalität. – Municipalita < it. municipalitá.