MUNDIR s. n. (Ieșit din uz) Tunică (militară) ; p. g e n e r. uniformă (militară). Lucrurile de mundiruri și amuniții de unul, doi și trii ani nu trebuie să fie rămășiță și dar. BULETIN, F. (1833), 63²/12. E de lipsă ca să vă schimbați mondirul și se primiți al meu. GT (1839), 136²/11. Haralambie Fundățeanul cu rang de căpitan și cu mondir în ostafcă. BULETIN, G. (1840), 293²/5. Unul din ei își zvîrli mundirul pe mal, se desculță și se aruncă în apă. CONV. LIT. XI, 101. Cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac. CARAGIALE, O. VI, 12. Ridic pe maiorul, îi deschei repede mondirul la gît și la piept. id. M. 133. Ceafa lată și dreaptă să răsfrîngea. . . peste gulerul strîns al mondirului. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. ALEXI, W. Avea un mondir negru. BĂNUȚ, T. P. 179. Voinicii cu părul inelat, umblînd răzleți, arși de soare, cu pieptul lat, cu mundir fără nasturi, se opreau la porțile oamenilor. BRĂESCU, A. 21. Cristophi răspunse încurcat, încheindu-și gulerul mundirului. CAMIL PETRESCU, O. II, 25. Mă duc alături să-mi pun și eu mundirul de șmotru. V. ROM. decembrie 1954, 121, cf. ALR II 4 923/2, 27, 105, 272, 279, 284. ◊ (Rar) Cavaleri de mundire = militari. Demult doream să mă lupt cu cavaleri de mundire. I. NEGRUZZI, S. V, 229. ◊ E x p r. Cum e peșchirul și mundirul v. p e ș c h i r. ♦ (Regional; cu sens colectiv) îmbrăcăminte. Oricît ar îmbrăca mondurul nemțesc, lumea totuși știe că moșu-său a fost păcurar și din păcurar a ajuns grof. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 160, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 14, ALR I 1 959/103. – Pl.: mundire și (rar) mundiruri. – Și: (regional) mondir, mondur, mondor (ALR I 1 959/103) s. n. – Din rus. мундир, magh. mondur, mundér.