MUNCITORIME s. f. Totalitatea muncitorilor (I 2), mulțime de muncitori. Jos hoțul muncitorimii ! ARDELEANU, V. P. 140. Soldații coborîră armele de pe umeri. . . în semn de amenințare. Muncitorimea rămase neclintită. SAHIA, N. 37. Condusă de partid . . ., muncitorimea s-a dovedit o forță capabilă să mobilizeze întregul popor la lupta pentru interesele lui. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 274. Muncitorimea minieră și-a însușit politica partidului de industrializare socialistă a țării. ib. nr. 2 390. Le suna. . . în urechi glasul lui fierbinte, cu vibrații metalice, chemînd muncitorimea la asalt. V. ROM. martie 1954, 181, cf. mai 1954, 256. – Muncitor + suf. -ime.