Definiția cu ID-ul 1353747:
Tezaur
MUNCITORIE s. f. (Învechit) Tortură ; suferință, chin. Fără de strînsură fu. . . și preînțelept den muncitorie și milostiv în loc de tîlhariu. CORESI, EV. 451. Pre neamul nostru să-l sloboază din muncitoriia lui. VARLAAM-IOASAF, 151v/1. – Muncitor + suf. -ie.