MUMBAȘiR s. m. (În țările române, la sfîrșitul evului mediu) Slujbaș al divanului, însărcinat mai ales cu execuțiile fiscale. V. a p r o d, a r m a ș, c e a u ș. Cîtă stricăciune au făcut tătarii în raiaua turcească, pus-au turcii bumbașiri asupra lor în Bugeac, de au plătit tot. N. COSTIN, ap. TDRG. Înștiințîndu-se împărăția turcească și pașii. . . au triimes bumbașiri ca să prinză pre Stavarachi să-i taie capul. CANTA, LET. III, 181/8. Și pe noi, fiind vătav de aprozi, m-au orînduit bumbașir asupra curților. AMIRAS, LET. III, 169/37. Car[e] n-a merge la cislă sau n-a vrea să-ș dea bani, să-i stea bumbașir; să margă la cislă toț și să-ș dei bani (a. 1741). IORGA, S. D. VI, 214. Au stricat pecețile ce. . . cu într-adins ofițer mumbașir s-au pus pentru oprirea vînzării vinului (a. 1810). BUL. COM. IST. IV, 121. Au rînduit mumbași turci, spre împlinire cu mare zvon. DIONISIE, C. 179. Cînd vinea în satul lor zapciu, polcovnicu, căpitanu, mumbașir isprăvnicesc, mumbașiru domnesc, fugea. GOLESCU, Î. 59. Acest slujitor . . . era . . . Neagu Rupe-Piele, vestitul mumbașir, prin care ciocoiul își săvîrșea toate despoierele și cruzimile sale pe cînd se afla ispravnic. FILIMON, O. I, 294, cf. I. BRĂESCU, M. 68. ◊ Fi g. În timpul de acum, avea să ne calce, cu fier și cu foc, năpastia consorților nemțești ? Despre acești noi bumbașiri ai țârei știm cu prisos ce soi de pasăre sînt. ODOBESCU, S. III, 28. – Pl.: mumbașiri. – Și: (învechit) mumbaș, miubașir (CANTEMIR, IST. 399), bumbașir s. m. – Din tc. mübașir.