MULĂTUI vb. IV. I n t r a n z. și r e f l. (Prin nordul Transilv. și Maram.) A petrece, a chefui. Cf. DDRF. Beți meseni și mulâtiți. MÎNDRESCU, UNG. 91, cf. CABA, SĂL. 99. Apoi. . . o mălătuit tăț țiganii. T. PAPAHAGI, M. 156, cf. 164. Pintea o scris înapoi că să mulăluiască frumos. ARH. FOLK. I, 181. Mă molotoiesc. CV 1951, nr. 3-4, 43. Să strîng laolaltă ș-aduc acolo de băut. . . și să mulătesc. ALRT II 131. Se molătesc laolaltă, „își petrec”. ALR II/I MN 67, 2 629/349, cf. ib. 111, 2 829/279. MAT. DIALECT. i, 81. – Prez. ind.: mulătuiesc. – Și: mulăti, mălătui, molătui (CADE, T. PAPAHAGI, M. 226), molotoi, molăti vb. IV. – Din magh. mulat.