MULĂCEAG s. n. (Prin nordul Transilv. și Maram.) Petrecere, chef, ospăț. Cf. KLEIN, D. 168, BL II, 62, DR. XI, 131, CABA, SĂL. 99. După vo douo luni de dzîle o făcut urieșu un mulătșag. ARH. FOLK. I, 181. După mulutceag oaminii să duc acasă. ALR I 299/339, cf. MAT. DIALECT. I 81. – Pl.: mulăceaguri. - Și: mulătșág, muluceág (ALR I 299/247), mulutceág, mălăceág (T. PAPAHAGI, M. 225, DR. IV, 1 081), moloceág (CV 1951, nr. 3-4, 43) s. n. – Din magh. mulatság.