MULTIPLICA vb. I. T r a n z. 1. (Mat.; rar) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. Multiplic, înmulțesc (cîtimi). STAMATI, D. A multiplica un număr prin altul. LM, cf. ALEXI, W. ◊ F i g. Parcă toți căpătaseră aceeași figură, ca și cum la fiece pas se întîlnea cu același om, multiplicat cu el însuși. ARGHEZI, P. T. 118. 2. A face să fie în număr mai mare, mai numeros; a face să fie mai intens, mai valoros. Oglinzi care multiplică obiectele. COSTINESCU. Își auzi sunetul pașilor pe aleile pustii, multiplicat la infinit, netulburat de nici un alt zgomot. T. POPOVICI, SE. 76. Istoria multiplică personalitatea umană în timp. V. ROM. ianuarie 1960, 111. ◊ R e f l. Figurile lor se multiplicau, ca din reflectarea unor oglinzi paralele. VLAHUȚĂ, O. A. III, 58. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. REBREANU, R. I, 13. În multe cazuri de isterie însă, personalitatea subiectului se poate dubla ori multiplica. RALEA, S. T. II, 14. Moira primitivă se multiplică prin asimilare cu cele trei Ore, zeități ale anotimpurilor. VIANU, M. 53. ♦ R e f l. F i g. (Rar) A se manifesta pe planuri multiple, în diverse direcții. Un V. A. Urechia se multiplică, scrie istoria țării, piese de teatru, nuvele. MACEDONSKI, O. IV, 116. 3. A face să crească, să se dezvolte; a mări, a spori (cantitativ sau intensiv). Cf. GEOMETRIA A. M. 193^r/4. O țifrâ pusă în stingă parentezei. . . multiplică formula sărei. MARIN, PR. I, XXXV/4. Munca brațelor omenești, multiplicată de lucrul mașinilor, se confundă în tumultul unui haos nesfîrșit. BART, S. M. 39. 4. (Complementul indică un text, o carte, o fotografie etc.) A reproduce în mai multe exemplare, pe cale grafică, mecanică sau fotografică. Cf. ARDELEANU, U. D. 163. Alexandru Ipsilanti însuși era urmat de o tipografie, care-i multiplica manifestele. OȚETEA, T. V. 138. – Prez. ind.: multiplic. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier.