MULTAR s. m. (Gram.; învechit, prin Transilv. și Maram.) Numărul plural. Nu singur acest substantiv formează multariul în -ă . . . , ci posedăm de aceste cu zecile. F (1882), 92, cf. T. PAPAHAGI, M. 226. – Pl.: multare. – Și: multariu s. n. – Mult + suf. -ar, după modelul lui singular.