MUIEROI, -OAIE subst. (Învechit și regional) 1. S. f. Augmentativ al lui m u i e r e¹ (1); femeie mare, voinică. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., BL XV, 51, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. S u b s t. (În forma muieroi) Femeie bîrfitoare, intrigantă, certăreață. Un muieroi și-o femeie, Cum și cînd nu prea știu bine, Peste drum era vecine. HELIADE, O. I, 234. – Pl.: muieroi. – Muiere¹ + suf. -oi.