MUIERET s. n. (Învechit și popular; în limba literară depreciativ) 1. (La sg., cu sens colectiv) Grup de femei, mulțime de femei; (regional) muierime, muieriș, muierile. Și să strînse tot muieretul lui Israil, ca să o vază pre ea. BIBLIA (1688), 631²/54. Ajung mai rău ca voi. . . numa să hiie-n plăcu muieretului. JIPESCU, O. 45. Stanca. . . odinioară, cînd sosea în toiul horei, închega zarva și muieretul se despica în două. DELAVRANCEA, S. 56. Bunico, -nchide-n casă muieretul. MURNU, O. 319. 2. (La pl.) Femei. Toate muiereturile. . . lăudară foarte mult această istorie. GORJAN, H. II, 173/7. Cînd auziră muiereturile despre una ca asta, se adunară numai într-o clipeală. ISPIRESCU, U. 51, cf. AL. LUPULUI, P. G. 71. Sînt pline prăvăliile pe Lipscani și pe calea Victoriei de muiereturi care cumpără. PAS, Z. II,175. – Pl. muiereturi. – Muiere¹ + suf. -et.