MUGITOR, -OARE adj. Care mugește, 1. (Despre unele animale) Cf. m u g i (I). Cămila easte dobitoc . . . mugitoriu. CANTEMIR, IST. 89. II. P. a n a l. 1. (Despre elemente ale naturii, în special despre ape) Cf. mugi (II 2). Valurile rnugitoare se luptau între sine. ASACHI, S. L. II, 19. ◊ Fig. [Torentul] s-azvîrle printre pietre cu asalt. . . mugitor. MACEDONSKI, O. I, 105. Stînci mugitoare-n adînc. COȘBUC, AE. 16. 2. (Despre unele instrumente muzicale) Cf. m u g i (II 3). Marșul suna în cornuri mugătoare. BUDAI-DELEANU, Ț. 97. – Pl.: mugitori, -oare. – Și: (învechit) mugitoriu, mugătór, -oáre adj. – Mugi + suf. -tor.