mugi vb. IV. intr. I 1 (despre unele animale cornute mari) a rage, a zbiera, <înv. și pop.> a răcni¹, <pop.> a băuna, <înv. și reg.> a rugi, <reg.> a goidăni, a miercăi, a râncăi, a râncălui, <înv.> a râcăi¹. Boii pășteau liniștiți și din când în când câte unul mugea prelung. 2 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) a boncăi, a boncălui, <reg.> a bornăi, a râncăi, a râncălui. Un cerb a început să mugească. II fig. 1 (despre vânt, furtună, ape etc.) a fluiera, a șuiera, a țiui, a urla, a vâjâi, a vui. Vântul mugește în streșinile casei. Marea mugește cumplit în timpul furtunii. 2 (despre arme de foc, explozii sau despre alte surse de zgomot) a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui. Tunurile au mugit fără încetare, toată ziua. 3 (despre oameni) a striga, a țipa¹, a urla, a vui, a zbiera, <fig.> a rage. Manifestanții, cu cât se apropiau de palat, cu atât mugeau mai tare.