MUCĂRIT s. n. (Regional) 1. Boală de oi (nedefinită mai de aproape). Cf. mucări¹ (1)• V. r ă p c i u g ă. (Orbic-Buhuși). Cf. CHEST. V 167/53. [Oile] sufăr de mucărit în timpul căldurilor, ib. 2. Faptul de a m u c ă r i¹ (2). Ardeau, seara, lumînări groase de ceară albă, grija mucăritului fiind dată în seama. . . copiilor de casă. GANE, TR. V. 233. 3. Faptul de a mucări¹ (3). Cheltuiala ce s-ar face cu această muncă în mucăritul popușoilor. I. IONESCU, C. 102/20. Prin unele părți se pare că este obiceiul ruperii spicului la porumb, lucru care se numește mucurit. PAMFILE, A. R. 86, CÍ. ȘĂINEANU, D. U. O lună după mucurit se culege. ALR II/872. – Și: (regional) mucurit s. n. – V. mucări¹.