MUCULEȚ s. m., s. n. Diminutiv al lui m u c. Cf. m u c (II 2). Unii lipesc zeci de muculețe pe băț și-l poartă așa . . . , iar unii se străduiesc a stinge lumînările. CODRU-DRĂGĂȘANU, C. 46, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 351, CHEST. II 356/90. – Pl.: muculețe. – Muc + suf. -uleț.