MUCAIESEA s. f. Bir de grîne care se dădea turcilor; (cu sens colectiv) provizii de război. S-a ridicat mucaiasaua (a. 1774). ȘIO II₂, 82. Această cerere de mucaghesîn pricinuiește stricăciune și păgubire săracelor raiele (a. 1792). URICARIUL, III, 137/11. S-au ridicat cererea cea hotărîtă a sumei zaharea care să numea muca-iesă (a. 1802). ap. TDRG, cf. IORGA, S. D. XXI, 42, COMAN, GL. – Și: mucaiasá, mucagheseá (ȘIO II₂, 82) s. f., mucaghesîn s. n. – Cf. tc. m u k a y a z a „schimb”, m u k a y e s e „comparație”.