Definiția cu ID-ul 503389:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

muc (mucuri), s. m.1. Substanță gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de țigară, chiștoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muț, megl. muc, muți. Lat. mūcus (Pușcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s. f. pl. (mucarniță); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăța copacii de crengi uscate); mucărie, s. f. (rar, răpciugă); mucarniță, s. f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta și lat. mūccosus (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s. f., format după fr. muquese; mucoșie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor.Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s. f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), și mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19).