MUȘ, cf. etim. dată de Giuglea (DR III) < lat. musteus „mustos, proaspăt”. I. 1. Mușu b., ard., 1758 (Paș); Mușiu, ar. (Cara 34). 2. -lea: Mușlea, ard. 3. Mușică (17 B III 95). 4. Cf. „Mușul Serafim” (= „moșul”?) într-o inscripție în l. greacă din sec. al XVII-lea la biserica din s. Roata (Vlașca). 5. Almușu, Niță (Puc 114). II. Mușa, forma feminină, poate fi de altă origine, scurtare din frumușa. 1. Mușa f. (Ștef; Tec. I; Moț; Hur; Paș; P¹ fila 8; P¹³); frecvent în reg. Ploiești; într-un pomelnic (P. Bor) este repetat de 25 de ori. 2. Mușea f., mold. (Isp I²). 3. Mușa b. (17 B. II 271); Mușe b. (17 B I 128); -a, Toader (16 A I 277) sau < moș.