MOȚĂȚEL, -EÁ, -ICĂ adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui m o ț a t (1). Am o găină moțățică Și vorbește rănuchii din ea (Casa). PĂSCULESCU, L. P. 76. ◊ (Substantivat, f.) Strigă: – pui, pui, pui ! Moțățico, d-oi mînca, de n-oi mînca, Eu să-mi fac datoria. MAT. FOLK. 501. 2. S. m. (Regional) Ciucure mic și rotund, la perdele. V. m o t o c e l. (Căzănești-Slobozia). ALR II 3 362/723. – Pl.: moțăței, -țele. – Și: (cu schimbare de suf.) moțățlcă adj. – Moțat + suf. -el. – Moțățică: cu schimbare de suf.