MOȘINAȘ s. m. (Învechit și regional) Moșnean (2). Dospineștii și alți mulți moșinași dintru acele sate (a. 1731). URICARIUL, X, 172, cf. IV, 330/13. Moșinașu de păduri, COD. SILV. 25. Noi acești mai gios iscăliți ce sîntem moșinași și râzâși (a. 1793). ȘTEFANELLI, D. C. 232. Fiindcă acum ești cu noi moșinaș să-ți vînd eu o vii (a. 1816). BUL. COM. IST. IV, 180. Le-au dat act formalnic de slobozenie, supt condiție ca să despăgubească pe vechii moșinași. AR (1829), 44¹/39, cf. 47²/37. Eu iți dau fata mea și te-nsoară aice și te fă moșinaș in locul meu. SBIERA, P. 151, cf. 155. ◊ (Atribuie calitatea ca un adjectiv) A nu să împresura de cătră megieșii moșinași sau alții (a. 1831). IORGA, S. D. XXI, 213. ♦ (Adjectival) Băștinaș, autohton. Domnii. . . au găsit aceste țări nu pustii, ci locuite de populațiuni zdravene, moșnașe și libere. KOGĂLNICEANU, S. A. 210. – Pl.: moșinași. – Și: moșănáș (URICARIUL, X, 143), moșenáș (ȘTEFANELLI, D. C. 45), moșnáș s. m. – Moșan + suf. -aș.