MOZOMAINĂ s. f. (Ban .) 1. Nălucă, arătare; monstru (1). Cf. ANON. CAB., CADE, L. COSTIN, GR. BĂN. 141. 2. Sperietoare (de păsări); momîie (1). Cf. ALRM SN I h 33. ♦ Epitet dat unui om urît. Cf. CADE. ♦ F i g. Om de nimic, NOVACOVICIU, C. B. II, 4. 3. Măscărici (la nuntă). Cf. ALR II/I MN 81, 2 689/36, 47, 76. – Pl.: mozomaine și mozomăini. – Cf. germ. M o s e l m a n.