MOZAVIRÍE s. f. (Învechit) Defăimare, calomnie; dușmănie, ură; viclenie. Pentru muzăvirie cum să nu muzăvirim pre niminea (a. 1642). BV I, 125/10. Ni să cade să ne ferim de toate pizmele și mozaviriile. NEAGOE, ÎNV. 102/24. Păziți-vă și vă feriți trupurile și sufletele curate de. . . muzaviria viclanului. id. ib. 191/5. Judecata lui Dumnezeu nu-l lăsă pentru mozaviria ce mozavirise pre svîntul Nifon (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. IV, 251, cf. V, 128. Părrâsiți amu . . . toate clevetele (muzaviriile BIBLIA 1688). COD. VOR. 145/28. Să lipsească pizma și mozaviriia și hicleșugul din mijlocul lor. ANON. CANTAC., CM I, 194. Între celelalte mozavirii și vînzări ce-mi fac . . . au zis cătră Măria-ta. . . ANTIM, P. XXVI. Frica norodului și de mozavirii și de pîri mincinoase. VĂCĂRESCUL, IST. 277. - Accentuat și: (neobișnuit) mozávirie. KLEIN, D. 212. – Pl.: mozavirii. - Și: mozavíre (KLEIN, D. 212, LB, PONBRIANT, D.), muzăvirie, muzăvirie s. f. – Mozavir + suf. -ie.