MOTOTOL¹ s. n. (Adesea în construcție cu verbele «a cădea», «a ședea») Obiect făcut cocoloș; corp chircit; ghemotoc. Căzu mototol la pămînt, ca un morman de omăt prăbușit de căldura soarelui. BUJOR, S. 51. I-a aruncat... cît colo mototol. CARAGIALE, O. III 58. ◊ Fig. Marinică umbla pe drumeaguri, omuleț pribeag și rebegit, mototol negru risipit departe pe întinsul șesurilor. DUMITRIU, B. F. 14. Apucînd bine în brațe mototolul adormit, se sculă puternic în picioare și porni. CARAGIALE, O. I 304. ◊ Expr. A face mototol = a mototoli. Furtunile sînt niște copile nebunatice... într-o clipă fac pe om mototol, îl dărîmă la pămînt. SADOVEANU, M. C. 96. Omul face un sac mototol și-l pune sub cap. GÎRLEANU, L. 39.