motivare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificare, justificație, legitimare, legitimitate, motiv, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio motivare pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificare, justificație, logică (v. logic²), motivație, noimă, rațiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio motivare. 3 explicare, explicație, justificare, justificație, motivație, <înv.> socoteală, <grec.; înv.> exighisis. Nu are nicio motivare pentru întârzierea lucrării. 4 justificare, justificație, motivație, scuză, <livr.> determinare, <rar> scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio motivare pentru comportarea sa. 5 <înv.> bilet de motivare. Profesorul îi cere elevului motivarea, pentru a-i putea șterge absențele din catalog.