MOSCHEE s. f. Templu musulman. V. g e a m i e. Își petrece viața în rugăciuni pe la moschee și în apatie pe la cafenele. ALECSANDRI, ap. CADE. Marile moschee ale padișahilor musulmani. ODOBESCU, S. II, 505. Așază aci o garnizoană turcească, prefăcînd în moschee biserica catedrală. XENOPOL, I. R. IV, 255. De pildă, în țara aceasta, după vechi tratate, turcii n-au drept să-și clădească moschei. SADOVEANU O. X, 103, cf. 308, 310. Speră . . . să facă, dacă nu dintr-un templu păgîn o biserică creștină, măcar o moschee de alabastru ca cea din Cairo. BENIUC, M. C. I, 47. ◊ F i g. Iar lebedele-s albe și tainice moschei, Pe soarele din apă plimbîndu-și minaretele. LESNEA, A. 56. – Pl.: moschei și moschee. – Din fr. mosquée. Cf.it. m o s c h e a.