MORĂRÍT s. n. 1. Ocupația, meseria morarului¹ (I 1); (rar) morărie. Cf. DM. 2. Impozit care se percepea pe mori (1). Au mai scădzut și desetina. . . și au rădicat țigănăritul și morăritul și prisăcăritul și cîrcimăritul, care le scornisâ Mihai Vodă. NECULCE, L. 304. Scos-au morărit, de toată moara cîte 2 ug[hi]. AMIRAS, LET. III, 131/11. Mai ia pe fiecare an cîte douăzeci de galbeni morărit de la morile de pe Siret. BUL. COM. IST. V, 154, cf. CADE, DM. - Pl.: (2) morărituri. – V. morări.