MORTUAR, -Ă adj. Care se referă la mort (II 1) sau la înmormîntare, de mort, de moarte; funerar, funebru. O ceață. . . ce se întinde ca un giulgiu mortuar. NEGRUZZI, S. I, 270. Auzii în urma mea sunetele monotone ale unei muzici mortuare. EMINESCU, G. P. 87. Porni convoiul mortuar precedat de trei care cu flori. ARDELEANU, D. 275. Să-l poarte. . . în camera unde să-i pregătească toaleta mortuară. C. PETRESCU, C. V. 291. Cortegiul mortuar înaintează domol prin aleile strîmbe ale cimitirului. SAHIA, N. 66. ◊ (În context figurat) Noaptea nu era nici adîncă, nici cu fîlfîiri de aripi mortuare. I. BOTEZ, I, 235. ◊ (Adverbial) Foșnetul pașilor suna uscat și mortuar. C. PETRESCU, Î. II, 97. ◊ Registru mortuar = registru oficial de stare civilă în care se înscriu numele persoanelor decedate, data morții etc. Cf. COSTINESCU. (F i g.) Voind a încheia acest registru mortuar [istoria lui Ion Vodă cel Cumplit], îmi tremură mîna. HASDEU, I. V. 175. Cameră (sau sală) mortuară = încăpere special amenajată (la morgă sau la spital) în care se depun morții, pînă la înmormîntare. Asculta. . . liniștea pustiului dintr-o cameră mortuară. ARDELEANU, U. D. 160. Haidem în sala mortuară. PAS, Z. IV, 101. Mască mortuară v. m a s e a¹ (I 1). Anunț mortuar = anunț (publicat în ziare) prin care se face cunoscut decesul unei persoane. V. n e c r o l o g. Ai aflat peste vreo douăzeci de ani, citind un anunț mortuar, că și-a pus capăt zilelor. PAS, Z. I, 72. – Pronunțat: -tu-ar. - Pl.: mortuari, -e. – Din fr. mortuaire.