MORMÎNTÁL, -Ă adj. (Livresc) 1. Care aparține mormîntului (I 1), de mormînt., (rar) mormîntos; funerar. Aste vorbe ca gemătul de moarte, Ca piatra mormîntală pe noi ne-a-nfiorat. ALEXANDRESCU, M. 154. Dorul ce jălește,. . . Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De piatra mormîntală a celor ce-am iubit ! ALECSANDRI, P. I, 194. Din moarte naște viață, din întuneric soare, Din țerna mormîntală resare dulce floare. id. ib. II, 88. Zadarnic piatra cea mormîntală Ne țintuiește sub umezeală. MACEDONSKI, O. I, 20. Față de acest întuneric al minții, ce dulce ar fi fost somnul de veci sub piatra mormîntală. PETICĂ, O. 316. Fac în tăcere patru pași: Sînt patru trepte mormîntale. V. ROM. ianuarie 1954, 47. ◊ Tăcere (sau liniște etc.) mormîntală = tăcere (sau liniște) deplină, totală, absolută. Pe dată ce trece timpul cerut pentru satisfacerea curiozității publice, o tăcere mormîntală se răspîndește asupra faptului. FILIMON, O. I, 254. 2. De înmormîntare, f u n e b r u, (rar) m o r m î n t a l²; p. r e s t r. (despre voce) care are timbru grav, înfundat, c a v e r n o s. Mitropolitul. . . începu a zice cu un glas sărbătoresc și mormîntal. NEGRUZZI, S. I, 232. I se părea că vede umbra tatălui său ieșind dintre stîncile titanice ale ocnei și zicîndu-i cu voce mormîntală: – Fiu nelegiuit. FILIMON, O. I, 297. Nu-mi mai faceți de prisos onoruri mormîntale. OLLĂNESCU, H. O. 173. – Pl.: mormîntali, -e. – Mormînt + suf. -al.