Definiția cu ID-ul 690988:

Enciclopedice

MORAVIA, Alberto (pseud. lui Alberto Pinchèrle) (1907-1990), scriitor italian. Opera sa – nuvele („Povestiri romane”) și romane („Indiferenții”, „Agostino”, „Ciociara”, „Dragoste conjugală”, „Plictisul”, „Eu și eu”, „Omul care privește”) -, îmbrăcând diverse registre și aflată într-o permanentă căutare a autenticului, surprinde criza valorilor lumii burgheze. Reflexia existențială se concretizează într-un lucid realism narativ, autorul exprimând conștiința intelectualului confruntat cu multiple probleme morale și etice. Bogată activitate de ziarist și critic de cinema.