MORALICÉȘTE adv. 1. Din punct de vedere moral² (I 1), conform cu morala (1). Plagiatul acesta . . . nu se poate caracteriza, moralicește, ca un furt. IBRĂILEANU, SP. CR. 91. Cînd ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moralicește. FILIMON, O. I, 96. 2. Din punct de vedere moral² (I 2); sufletește, moralmente. Moralicește bine cultivit. MAN. ÎNV. 39/26. Cine nu simte în țara noastră lipsa așezămînturilor prin a căror lucrare. . . să ne putem face și moralicește mădulări folositoare ale familiei europiene. AR (1829), 1²/14. Cunoști d-ta vreo lege care să facă ca copiii noștri să nu fie ai noștri ? – Fizicește, se-ntîmplă adese; iar moralicește, cînd părinții sînt de felul d-tale. PR. DRAM. 199. Subt iscălita este moralicește convins că domnii acționeri. . . vor realiza un frumos folos (a.. 1849). doc. ec. 958. Nu puteam decît să cîștig moralicește. NEGRUZZI, S. I, 318 cf. GHEREA, ST. CR. III, 86. – Moral² + suf. -icește.