Definiția cu ID-ul 690912:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
MOORE [muə], George Edward (1873-1958), filozof britanic. Prof. univ. la Cambridge. Editor al revistei „Mind” (1921-1947). Prin revolta declanșată de scrierile sale contra idealismului în favoarea realismului, a început, în Marea Britanie, filozofia analitică. M. însuși a practicat o variantă de realism „filozofia simțului comun”: problema realității este abordată apelând la argumentele simțului comun, în sensul că drept bază a edificării imaginii despre lume sunt luate semnificațiile atribuite termenilor în limbajul curent („Respingerea idealismului”, „Principia ethica”, „Apărarea bunului simț”, „Câteva probleme importante de filozofie”).