montanism s. n. Sectă creștină apărută în Frigia, organizată în anul 270 î. Hr. de Montanus, care se socotea paracletul (mângâietorul), vorbind în numele și în locul lui Dumnezeu. Secta a tulburat Biserica prin ideile sale apocaliptice, hiliaste și rigoriste și s-a menținut până în sec. 6, fiind condamnată prin legi și canoane. – Din Montanus (n. pr.).