MONTÁN, -Ă adj. De munte, de la munte, specific muntelui; (învechit) montanistic. Un magistru . . . care se alegea de cătră respectivele comune, apoi se întărea pe viață de cătră președintele județului montan BARIȚIU, P. A. I, 654. Pe stînci, locuri ierboase, uscate, din regiunea montană pînă în cea alpină. FLORA R.P.R. II, 84. ♦ (Substantivat, neobișnuit) Locuitor de la munte; muntean¹ (1). Cf. LM. – Pl.: montani, -e. – Din lat. montanus.