MONSTRU s. m. 1. Ființă (fantastică sau reală) a cărei conformație iese din comun (speriind, îngrozind, producînd repulsie datorită proporțiilor, aspectului urît etc.). Ce monstru (arătare) și ce groaznică ciudesă. CANTEMIR, HR. 360. Pe aceste mozaicuri sînt felurimi de dobitoace, copii cu aripi, nereide dasupra pe monstruri de mare. CR. (1830), 424¹/24, cf. ASACHI, S. L. I, 101. Ș-au găsit mormîntul în marea adîncime și monștri au nutrit. ALEXANDRESCU, M. 178, cf. VLAHUȚĂ, O. A. II, 134. Centaurul era un monstru, jumătate om și jumătate cal. CADE. Asemenea unui monstru, . . . se oprește în fața cuptorului. SAHIA, N. 33, cf. 30. Norii negri veneau goniți așa de jos, încît păreau turme de monștri marini. BART, E. 237. Locomotiva se repede și gîfîie, ca un monstru care și-ăr urmări prada. BOGZA, C. O. 331. Vedeam urma adîncă A unui monstru marin mort demult. ISANOȘ, Ț. L. 76. (F i g.) Un monstru ia cerul în coarne: E soarele taur de aur. MACEDONSKI, O. I, 225. ◊ (Adjectival) Un fluierat scurt, un hîrșiit de reptilă monstră . . . și trenul se opri într-un suspin. BRĂESCU, A. 7. ♦ Obiect, construcție de proporții uriașe. Cf. SADOVEANU, O. IX, 282. ♦ F i g. (Adjectival, familiar) De mare amploare, de mari proporții, cu mare răsunet. Cancanul a avut un succes monstru și e totdeauna bisat. CARAGIALE, O. V, 270. Azi-noapte am făcut un chef monstru. REBREANU, I. 64, cf. id. R. I, 264. Organizăm o partidă monstră. TEODOREANU, M. II, 114. 2. Ființă (care se naște) cu mari anomalii fizice. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Unele din producturile firei se abat prin al lor organizm de la forma feliului său, și aceste se numesc monstruri. AR (1829), 32²/41. Albina Rumânească în articolile de istoria naturală arată aceste monstruri sau ființe ce se abat din forma felului lor. CR (1829), 110²/10. Damele însă- îi descoperiră multe defecte închipuite, care erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru înspăimântător. ALECSANDRI, O. P. 131, cf. BIANU, D. S. 3. Persoană cu mari defecte morale, în special om foarte crud. Acele canoane le-ați făcut voi, monștrilor, ca să spionați popoarele. FILIMON, O. I, 335. Acel monstru fu capigi-bași Djigala-zade. HASDEU, I. V. 165. Sînt niște monștri de o cruzime neasemănată. MACEDONSKI, O. IV, 146. Eu sînt un monstru pentru voi. BACOViA, O. 80. Costea se întrebă dacă nu cumva a devenit un monstru. C. PETRESCU, C. V. 100. Pentru ce în cursul zilei de ieri eminentul nostru judecător. . . l-a anchetat pe monstrul-asasin numai opt ore ? STANCU, R. A. IV, 336. – Pl.: monștri și (învechit) monstri, (n.) monstruri. – Din lat. monstrum, fr. monstre.