MONSENIOR s. m. Titlu care se dădea în epoca feudală nobililor (din Apus); titlu onorific dat unor membri ai clerului catolic; persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. Monsiniorul abate, împreună cu părintele guardianul și iconomul, lipsesc din monaster. FILIMON, O. I, 312. Căpătă dreptul de a oficia liturghia și înalta distincție de a purta titlul de monsenior. CĂLINESCU, S. 9. – Pl.: monseniori. - Și: (învechit) monsiniór s. m. – Din fr. monseigneur. – Monsinior < it. monsignore.