MONOSILÁB, -Ă adj., s. n. și f. (Cuvînt) care este format dintr-o singură silabă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU. Monosilabele nu dau eufonism versului. MACEDONSKI, O. IV, 37, cf. PUȘCARIU, L. R. I, 68. Particulele afirmative și negative. . . în calitate de monosilabe. . . se pretează mai bine decît oricare alte cuvinte la variații multiple de ton. IORDAN, STIL. 66. Compusele cu prefix ale verbelor monosilabe. SCL 1954, 87. ◊ E x p r. A vorbi (sau a răspunde) cu monosilabe = a vorbi (sau a răspunde) cu frînturi de frază sau de cuvinte, cu cuvinte scurte (și izolate). N-au vorbit decît din ochi și cu monosilabe. DELAVRANCEA, H. T. 245. Răspunde cu monosilabe la întrebările lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 163. – Pl.: monosilabi, -e. – Din fr. monosyllabe.