O definiție pentru monoremă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

monoremă (fr. monorème, gr. monos „singur” și rema „cuvânt”, „vorbire”), enunț alcătuit dintr-un singur membru, cu caracter exclamativ (interjecțional) ori interogativ, care nu implică nici un verb, prin elipsă ori subînțelegere – fiind, prin urmare, asemenea unei propoziții nominale (A): „Imposibil” - exprimă refuzul categoric sau insuccesul absolut; „Fără glumă!” – se asigură ori se solicită seriozitatea discuției; „Ei și?” – exprimă nepăsarea. Etc. Cf. fr.: „Pas possible!”; „Sans blague!”; „Allons donc!”;„El alors?” (M., p. 261) • M. este una din construcțiile brahilogice, ca direma, elipsa, epitrochasmul, zeugma.

Intrare: monoremă
monoremă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monore
  • monorema
plural
  • monoreme
  • monoremele
genitiv-dativ singular
  • monoreme
  • monoremei
plural
  • monoreme
  • monoremelor
vocativ singular
plural