MONOMÉMBRĂ adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvînt. În limbajul copiilor se observă de asemenea prioritatea propozițiilor monomembre. SCL 1955, 293. După 1889-1890 . . . începe să apară din ce în ce mai frecvent frazarea scurtă, în propoziții simple, monomembre sau eliptice. VARLAAM-SADOVEANU, 410. Clasificarea propozițiilor în bimembre și monomembre. L. ROM. 1959, nr. 4, 42. – Pl.: monomembre. – Mono- + membră.