MONOMÁN, -Ă adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie; (rar) monomaniac. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, BARCIANU. Singuratic, trist, îngîndurat și monoman, înmormîntat de viu în spelunca lui de catastife. I. BOTEZ, B. I, 152. În monomanii lui Balzac, pasiunile sînt exclusive. LOVINESCU, C. VII, 130. - Pl.: monomani, -e. – Din fr. monomane.