MONOMAHÍE s. f. (Învechit) Duel sau luptă între doi oameni. Iar căpitanul Evrivat, știind monomahiia, adică a să bate singur cu alt[ut], pe trii oameni chemă. . . și pre tustrei îi birui. HERODOT (1645), 341, cf. CANTEMIR, IST. 72, 77, id. HR. 8, BUDAI-DELEANU, LEX., NEGULICI. – Pl.: monomahii. – Din ngr. μονομαχία.