MONOLIT, -Ă s. n., adj. 1. S. n. Monument al naturii sau construit de om, format dintr-o singură piatră, dintr-un singur bloc. Monolite (stîlpi dintr-o piatră întreagă). AR (1829), 227²/7. (F i g.) Poetul. . . E-n negura nopții un alb monolit. MACEDONSKI, O. I, 140. ◊ L o c. a d j. De monolit = de nezdruncinat, trainic, solid. Principala condiție a tăriei și invincibilității partidului o constituie unitatea de oțel și coeziunea de monolit a ríndurilor sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 618, cf. 1953, nr. 2 684. Condiția fundamentală a îndeplinirii de către partid a rolului său de conducător al poporului este întărirea neîncetată a unității de monolit a partidului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 43. ◊ L o c. a d v. În monolit = dintr-un singur bloc de piatră. Crucea aceasta. . . este tăiată în monolit. FILIMON, O. II, 9. 2. Adj. Alcătuit dintr-un singur bloc (de piatră, de beton etc.); (rar) monolitic (1). Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Proiectul inițial prevedea ca imensa hală a fabricii. . . să fie construită prin turnarea betonului monolit. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 855, cf. 1960, nr. 4 840. 3. Adj. F i g. Bine închegat, unitar, omogen ; p. e x t. trainic, solid; (rar) monolitic. Fără un partid călăuzit de teoria înaintată marxist-leninistă, un partid monolit și călit în lupte revoluționare, clasa muncitoare n-ar fi putut deveni hegemonul tuturor celor ce muncesc. CONTEMP. 1948, nr. 105, 1/1, cf. nr. 104, 3/1, LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 1, 54. Forța partidului rezidă în caracterul lui monolit. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 845. O comunitate monolită a statelor socialiste. GHEORGHIU-DEJ, R. 8. – Pl.: (1) monolite, (2, 3) monoliți, -te. – Din fr. monolithe.