MONOGAMÍE s. f. 1. Stare a animalelor la care împerecherea se produce între o singură femelă și un singur mascul. Cf. J. CIHAC, I. N. 73/4. 2. (În opoziție cu p o l i g a m i e) Formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soție, iar soția un singur bărbat (POLIZU, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W.); p. e x t. (rar) situația celui care a fost căsătorit o singură dată (COSTINESCU). Principiul monogamiei contribuie activ la consolidarea familiei. PR. DREPT., 441. 3. Stare a unei plante monogame (3). Monogamia ce cuprinde . . . florile . . . viola, toporași. CAIET, 89^v/11. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.