monofonie (engl. monophony), termen utilizat în special de către muzicologia engleză, echivalent semantic cu monodie*. După opinia muzicologilor it. și fr., m. acoperă prima accepțiune a noțiunii de omofonie*, indicând un tip de scriitură în care o melodie este executată solistic sau de către un grup vocal, instr. sau vocal-instr., la unison* sau octavă*. Ex. de m.: muzica antică greacă*, gregoriană*, cântecele trubadurilor*, truverilor* și Minnesängeri-lor, o bună parte a muzicii pop etc.